Cel mai fierbinte punct al planetei. Ce se întâmplă când democrația eșuează. Reacții exclusive de la fața locului

Publicat: 04/07/2013, 15:02

Președintele egiptean, Mohamed Morsi, primul președinte ales democratic din istoria acestei țări a fost îndepărtat miercuri de la putere de către armată. Morsi a fost plasat sub arest la scurt timp după expirarea ultimatumului de 48 de ore impus de armată. Ulterior, armata a preluat puterea, a anunțat suspendarea constituției, alegeri generale anticipate și asigurarea interimatului de către președintele Curții Constituționale. Milioane de oameni au ieșit miecuri pe străzile Egiptului, unii pentru a sărbători încheierea scurtului mandat al lui Mohamed Morsi, alții pentru a protesta față de ceea ce poate fi considerat, în funcție de tabără, o lovitură militară de stat.

gândul a transmis LIVE TEXT și VIDEO evenimentele din Egipt, împreună cu reacții în exclusivitate din partea lui Kamal Gaballa, director editorial al cotidianului egiptean Al Ahram. „Egiptul așteaptă acum vești istorice”, comenta Gaballa, miercuri după-amiază. „Morsi și guvernul lui construiau un stat religios în Egipt”, a adăugat jurnalistul pentru gândul, precizând că ceea ce se întâmplă acum în țara lui este finalul acestui stat religios. „Ne rugăm să nu se ajungă la violență. Vrem un transfer pașnic de putere, dar, în același timp, nu avem încredere în puterea islamistă, din cauza experiențelor sumbre de acte teroriste”, a mai declarat pentru gândul jurnalistul egiptean Kamal Gaballa.

UPDATE 22:56 În prima lui declarație de când a fost plasat sub arest și îndepărtat de la putere, Mohamed Morsi transmite poporului că nu recunoaște deciziile armatei, că este în continuare președinte, în ciuda a ceea ce numește „lovitură militară de stat”. Totodată, Morsi face apel la egipteni să evite vărsarea de sânge, potrivit unei declarații atribuite liderului egiptean și citată de BBC.

UPDATE 22:10 Reacții foarte puternice în Cairo. Mulțimea pro-Morsi este furioasă, cea anti-Morsi sărbătorește.

UPDATE 22:07 Al-Sissi anunță alegeri anticipate. Interimatul prezidențial va fi asigurat de președintele Curții Constituționale egiptene, Adly Mansour. Scopul alegerilor este asigurarea unei guvernări de uniune națională, care să pună punct diviziunilor din societatea egipteană. Constituția a fost suspendată.

UPDATE 22:05 Generalul al-Sissi, liderul armatei egiptene, susține acum o declarație televizată. Al-Sissi se plânge că toate cererile de dialog făcute de armată, opoziție și popor în ultimele luni au fost ignorate de Morsi.

UPDATE 22:02 Al Jazeera: Frăția Musulmană se plânge că lideri ai formațiunii au fost arestați în ultimele ore.

UPDATE 22:00 Al Arabiya: Armata l-a înștiințat pe Mohamed Morsi, la ora locală 19:00 (22:00, ora României), că nu mai este președinte.

UPDATE 20:29 Departamentul de Stat american spune că nu poate confirma existența unei lovituri militare de stat în Egipt, anunță CNN, care citează Reuters.

UPDATE 20:20 Pe Twitter a apărut această imagine cu militari care păzesc holurile televiziunii publice egiptene, de unde armata va transmite o declarație pentru popor și lume. Sub fotografie, un clip cu protestul de ieri, despre care se crede că ar fi cel mai mare din istoria acestei țări.

SURSA: @hossambahgat/Twitter

UPDATE 20:12 Reuters: Armata a instalat bariere și a ridicat gard de sârmă ghimpată în jurul clădirii în care lucra Morsi când a fost plasat sub arest. Potrivit informațiilor din agențiile internaționale de știri, clădirea ar fi o unitate a Gărzii Republicane din Cairo.

UPDATE 20:10 Human Rights Watch denunță o adevărată „epidemie” de abuzuri sexuale în Piața Tahrir. În ultimele 4 zile, au existat nu mai puțin de 91 de cazuri de abuzuri sexuale, acesta fiind doar numărul incidentelor oficiale. În acest moment, mulțimea continuă să crească în Piața Tahrir, atât anti-, cât și pro-Morsi. Imaginile transmise în direct de televiziunile internaționale arată că în Tahrir sunt focuri de artificii.

UPDATE 19:47 Un corespondent New York Times în Cairo anunță că armata trage în aer, pentru a dispersa mulțimile islamiste de pe străzi.

UPDATE 19:40 „Ne rugăm să nu se ajungă la violență. Vrem un transfer pașnic de putere, dar, în același timp, nu avem încredere în puterea islamistă, din cauza experiențelor sumbre de acte teroriste”, a mai declarat pentru gândul jurnalistul egiptean Kamal Gaballa.

UPDATE 19:25 Kamal Gaballa, director editorial al cotidianului egiptean Al Ahram, a comentat pentru gândul că „Egiptul așteaptă acum vești istorice”. „Morsi și guvernul lui construiau un stat religios în Egipt”, a mai declarat jurnalistul pentru gândul, precizând că ceea ce se întâmplă acum în țara lui este finalul acestui stat religios.

UPDATE 19:19 Russia Today susține că, în tot Egiptul, milioane de oameni au ieșit în stradă.

UPDATE 19:14 Un consilier prezidențial transmite, potrivit Reuters, următorul mesaj venit din partea lui Morsi pentru egipteni, acela de a rezista loviturii militare de stat într-o manieră pacifistă și să nu facă sub nicio formă uz de violență.

UPDATE 19:10 Purtătorul de cuvânt al Frăției Musulmane invocă și el o lovitură de stat și spune că „tancurile au început să iasă pe străzi”.

UPDATE 19:05 Al Arabyia transmite, via Twitter, că armata i-ar fi spus lui Morsi că nu va ține niciun discurs și nu va face nicio declarație preț de câteva ore, pentru a împiedica „un măcel” în piață. Pericolul este foarte mare în acest moment, pentru că, spre deosebire de Tahrir-ul din 2011, în acest moment în piață există divergențe serioase. Când a fost vorba despre Mubarak, consensul era mult mai mare, oamenii unindu-se în această poziție. Acum, însă, în Piața Tahrir sunt și mulțimi pro-Morsi, și anti.

UPDATE 19:00 Le Monde informează că elicoptere ale armatei survolează Piața Tahrir la o altitudine mică. Sute de mii de oameni sunt în acest moment în deja celebra piață din Cairo. Unii dintre ei au început să cânte și să danseze când presa anunța în difuzoare că Morsi ar fi fost plasat sub arest la domiciliu.

UPDATE 18:55 Agenția France-Presse anunță pe Twitter că Morsi și oficiali islamiști au primit interdicție de călătorie.

Anunțul despre arestarea lui Morsi vine la scurt timp de la expirarea ultimatumului dat de armată. În urmă cu puțin timp, Mohamed Morsi a anunțat că propune formarea unui „guvern de larg consens”, transmit televiziunile internaționale de știri.

Totodată, presa străină anunța că armata a preluat azi controlul televiziunii de stat și șeful armatei s-a întâlnit cu Mohamed ElBaradei, reprezentantul opoziției, dar și cu lideri religioși și reprezentanți ai unor partide islamice, între care și Frăția Muslmană, din care face parte Mohamed Morsi.

Statul Major militar a avertizat, zilele acestea, că va impune propria „foaie de parcurs” dacă Morsi va ignora „revendicările poporului”. Totodată, armata egipteană i-a transmis în această dimineață președintelui Mohammed Morsi că este pregătită să „își sacrifice sângele”, transmite CNN.

În urmă cu două zile, armata i-a dat lui Morsi un ultimatum de 48 de ore pentru a onora „revendicările poporului”. În caz contrar, că va suspenda Constituția și va dizolva Parlamentul.

Peste 50 de persoane au murit în ultimele zile, în confruntările dintre taberele pro- și anti-Morsi.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cum a reușit o femeie să se îmbarce fără bilet într-un avion de la New...